luni, 20 mai 2013

Aegyssus...



De la începuturi....
Diversitatea etnografică este un vast domeniu de cercetare și este rezultanta succesiunii de multe și mari civilizați: geto- dacică, celtică, romană, bizantină, otomană și europeană. Cercetările arheologice și documentele istorice și cartografice atestă deopotrivă popularea teritoriului județului Tulcea, din cele mai îndepărtate timpuri, ca și continuitatea populației autohtone. În aceste locuri au trăit între secolele VIII și VI î.e.n primele triburi getice și scitice. 
                                         Foto 1: "Carte poștala- Sub coloane"
Istoria Tulcei se încadrează în istoria provinciei dobrogene din care făcea parte. În anctichitate, această provincie purta numele de Scythia Minor, termen considerat că provine de la acei sciți care, infiltrându-se printre autohtonii geți și în general traci, au reușit să întemeieze prin părțile Mangaliei și Cavarnei câteva stătulețe (C. Brătescu, 1928). Ținutul corespunzător Dobrogei este amintit de cronicarii bizantini prin secolul al XI- lea sub numele de Paristrion, adică unitatea administrativă „ a orașelor și ținuturilor de la Dunăre”.

                           Foto 2: "Carte poștală- Vedere principală asupra falezei Tulcea XIX"

În toate timpurile, populația s-a concentrat mai ales spre Dunăre și litoral, fapt consemnat în diferite documente istorico- geografice și cartografice, între care, pentru antichitate, menționăm scrierile lui Herodot, Strabon, Ptolemeu ș.a. Prin secolele VII- V î.e. n, corăbierii  greci pătrund pe gurile Dunării, întâlnind pe malurile așezări numeroase și chiar aglomerări orășenești. În acele timpuri, ținuturile dobrogene, în special cele din vecinătatea bălților și Deltei Dunării, erau populate de plugari statorniciți la munca ogoarelor. Economia predominantă era cea pastorală, iar zona Deltei Dunării cea pastoral – piscicolă, care de altfel se menține până în vremurile de astăzi.

                                    Foto 3: " Carte poștală- Piața Republicii sec XX"
Valoarea economică a gurilor Dunării, a Mării Negre și a regiunilor dobrogene limitrofe a fost cauza unor tendințe de cucerire chiar și în era noastră. Dar Dobrogea nu a încetat nici un moment de a fi un pământ românesc. Lucrări geografice și portulane din secolele XIV, XV, XVI, ca și hărțile de mai târziu, menționează nume românești de sate, orașe și porturi în Dobrogea, precum și prezența majoritară  a românilor conform numeroaselor cercetări ale lui N. P. Comnen din 1919. (VÂLSAN, G. 1927). Scăpată, o perioadă de timp de sub dominația tătară, Dobrogea intră sub stăpânirea turcească care se menține câteva secole. Turcii ca și alte popoare migratoare, provoacă prin năvălirea lor distrugerea multor localități și vestigii. În acest context, viața economică a județului își pierde din strălucirea ei, chiar dacă unele așezări capătă o oarecare dezvoltare, ca de exemplu Babadag și Mahmudia, aceasta din urmă figurând la sfârșitul secolului al XIX- lea printre comunele urbane. O oarecare înviorare a vieții economice și o creștere a populației cu locuitorii proveniți mai ales din Moldova și Muntenia se  înregistrează  după 1856, când Comisia Europeană a Dunării a întreprins lucrări de amenajare a brațului Sulina.Totuși, alături de români, în diferite perioade istorice s-au stabilit în nordul Dobrogei, de cele mai multe ori temporar, diferite alte populații.

                                    Foto 4: "Carte poștală- Strada Carol I sec XX"
Războiul de Independență ruso- româno- turc va aduce la eliberarea județului Tulcea de sub ocupație turcească. La data de 14 noiembrie 1878, Tulcea devine capitala județului cu același nume, fiind cel mai important oraș al Dobrogei. În primele decenii ale secolului al XX-lea, în viața acestui județ intervin elemente noi, generate mai ales de dezvoltarea porturilor Tulcea și Sulina și cu extinderea suprafețelor cultivate. În preajma primului război mondial, orașul Sulina, care cu câteva decenii în urmă avea doar câteva zeci de locuitori, ajunge să cuprindă circa 9 000 locuitori (Județul Tulcea, Petre Coteț, Ioan Popovici, 1972); mai târziu însă, populația orașului scade continuu, ca urmare a dezvoltării orașului port Constanța. Aceași situație, se manifestă și în orașul Tulcea, în contextul creșterii importanței orașului Constanța. Ca urmare, structura etnică se schimbă frecvent.
În decursul timpului, în special în perioada dintre cele două războaie mondiale și în prezent din 1970 pâna în anul 2000, municipiul Tulcea a cunoscut o dezvoltare economico-socială continuă, fiind al doilea oraș ca importanță din Dobrogea.
Edificatoare în acest sens sunt cărțile poștale pe care ICEM Tulcea le pune la dispoziție. 

___________________________________________________________________